Viața...

22/09/2016 ora 18:07

Ce este viața?
Am citit atâtea păreri despre acest subiect, am văzut și auzit multe definiții date vieții, încât tind să cred că fiecare om o vede și o definește în felul său. Dar înainte de toate, înainte de a găsi cea mai potrivită definiție, trebuie să poposim o secundă pe aleea sufletului nostru, să ne găsim starea de spirit potrivită și apoi să începem să vorbim despre viață. Fiecare om are viața sa! Fiecare om are o poveste, un fir epic al evenimentelor ce s-au derulat de-a lungul anilor săi și care au alcătuit viața.
În concepția personală, viața reprezintă o înșiruire de evenimente pe care am început să le realizez din ziua în care Dumnezeu m-a ales să exist și care se vor sfârși când tot El va decide să nu mai fiu.
Viața, așa cum este ea, este un dar oferit nouă, muritorilor de rând, pentru a lasă un semn în calea trecerii noastre prin ea.
Îmi place să o asemăn cu o carte, cu coperți groase, iar fiecare zi să o văd ca pe o nouă filă întoarsă.


Ce aș face dacă aș ști că mai am de trăit doar o săptămână?

20/10/2016 ora 17:17

A fost o întrebare pe care mi-am pus-o de curând, fără a fi influențată de ceva anume.
M-am gândit mult până să pot formula un răspuns. A fost un exercițiu greu.
Cred că toți ne cutremurăm în fața morții...iar această teamă de moarte nu este cauzată de proces în sine, ci de teama de a fi muritori veșnici. Avem în structura noastră viața și dorința de a trăi veșnic. Dacă as ști că mai am de trăit doar o săptămână, mai întâi aș plânge puțin, nu prea mult, fiindcă nu mi-ar permite timpul. Apoi, m-aș vedea cu toți oamenii pe care îi iubesc, să-mi iau "La revedere" și să-i rog să nu fie triști. Aș râde cu ei. Ne-am aminti momente frumoase și ne-am promite că ne vom revedea, ne vom reîntâlni cândva. Le-aș cere iertare tuturor pe care i-am rănit cu voie sau fără voie.
Apoi i-as îmbrățișa, aș dărui oamenilor dragi lucrurile mele, ca să aibă grijă de ele, să se bucure și să le folosească mai departe. Mi-aș cumpara rochia de mireasă potrivită pentru drum. Aș ieși în natură, aș lua un pix și un carnețel și mi-aș așterne gândurile de recunoștință către un Dumnezeu care mi-a oferit darul de-a trăi, bucurându-mă pentru ultima oară de tot ce mă-nconjoară. Cred că conștiența faptului că ne aflăm în fața morții ar trebui să ne aducă la o adâncă cercetare, iar aceasta să ne aducă la împăcarea cu Creatorul și cu noi înșine!
În condițiile astea și nu numai, îmi pare cel mai de calitate timp petrecut în ultimile clipe de viață: să stai în singurătate să dialoghezi cu Cel care te-a creat!
Apoi, le-aș scrie oamenilor dragi din viața mea o scrisoare în care i-aș ruga să fie fericiți. Să nu își mai amâne bucuriile, să nu-și mai amâne iertările, să nu-și mai consume viața lăsând mereu pentru mai târziu ceea ce e important.
Să nu mai aleagă banii, puterea, ambiția, vanitatea, ci dragostea și oamenii! Să trăiască mereu ca și cum ar mai avea de trăit doar o săptămână!
Dacă aș mai avea de trăit doar o săptămână i-aș aminti mamei mele că e cea mai minunată mamă din lume! Apoi le-aș apune celor dragi cât de mult înseamnă pentru mine!
I-aș ruga să-mi promită că vor fi fericiți și le-aș promite că ne vom reîntâlni cândva. Le-aș spune cât de mult mi-aș dori să nu uite de mine.
Le-aș spune că dacă nu au făcut toată viața ceea ce trebuia să facă, într-o săptămână nu vor mai avea timp decât să își ia "La revedere"! Le-aș spune să se grăbească să se pocăiască și să nu aștepte ultima săptămână.
OK, poate am și plânge puțin, dar nu prea mult pentru că nu ne-ar ajunge timpul.
Dacă nu ai reușit într-o viață să te împaci cu Dumnezeu, să faci oamenii mai fericiți, să devii un om mai bun, să oferi o floare, să fii un prieten de încredere, să fii sincer, iubitor, recunoscător...dacă nu ai reușit să schimbi ceva într-o viață, în 10-20-30 sau 50 de ani, atunci nu vei reuși să faci toate astea într-o săptămână!
O săptămână e timp suficient pentru a spune "La revedere", pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru ce ai primit cât ai fost in viață.
Pregătește-te să te întâlnești cu El înainte de-a fi "prea târziu"!
Puși în fața morții ne dam seama brusc de faptul că vrem să facem foarte multe lucruri...oare de ce nu le facem și acum?! Ne privăm singuri de fericire, de cele mai multe ori din neglijență sau poate din inconștientă.
E adevărat că nu avem data "concretă" a ceea ce noi numim "sfârșitul nostru", dar știm că el va veni.