Mă ții în palma Ta,  ca pe un dar de preț. . .
Ţi-am provocat atâta durere,
În schimb, Tu mi-ai dat mângâiere,
Ba mai mult, mi-ai slujit,
Iar eu. . . fără remușcări, Te-am rănit
Și cu fiecare atom,
Uitând că sunt doar un om,
Am continuat răzvrătirea. . .
Sfidând răsplătirea,
Mi-am înscenat un zbor,
Crezând că sunt nemuritor.
Şi construind aripi din nimic,
Am vrut să mă dezic
De spațiul și clipele mele. . .
Visând să dansez printre stele
Egoist, am ajuns nicăieri,  
Plin de amar și poveri.  
Aripa de ceară, topită
Sub căldura-Ți infinită,
Mi-a anihilat dorința
Și mi-a schimbat sentința. . .
În dreptu-mi scria vinovat,
Ai șters și ai scris vindecat,
Cu însuși sângele Tău
De Fiu de Dumnezeu!
Încă mă mai iubești
Și mă prețuiești,
Mă ții în palma Ta, ca pe o floare rară. . .
O floare de colț minunată,
Născută din colb și udată
Cu lacrimi de har; mă închin,
Mă aplec și privesc și suspin.
Văd urme de cuie și plâng,
În noapte petalele-mi strâng,
Împrăștii mireasmă de cer,
Mă scutur de ce-i efemer
Și cu duhul zdrobit Îți șoptesc:
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! . . .

13/11/13, Barcelona- Lucica Boltasu