Ferice-i omul ce voiește
Spre Domnul viața a-și conduce
Cu cei răi nu se-mprietenește
La sfatul lor el nu se duce

Cu păcătoșii nu se-oprește
Pe calea lor întunecată
Cu cel care batjocorește
Nu se așează niciodată

Ci el plăcerea și-o găsește
În tainele Domnului Veșnic
La Legea Lui și zi și noapte
Adânc el cugetă temeinic

El este ca un pom sădit
Pe lângă un izvor de apă
Dă rod la timpul potrivit
Și nu se uscă niciodată

De-aceea nu se-ngrijorează
Și nu se-oprește la răscruce
Ci orice-ncepe și lucrează
Mereu la bun sfârșit aduce

Nu-i tot așa pentru cei care
Sunt răi și mișună pământul
Ei sunt ca pleava pe ogoare
Ce-așa ușor o suflă vântul

Ei capul sus nu pot să-l țină
Când sunt la judecata mare
Nici păcătoșii de-or să vină
Cu-aceia sfinți în adunare

Căci Domnul binecuvântează
Pe omul cu neprihănire
Calea-i cunoaște, i-o veghează
Și-i dăruiește mântuire

Însă cărarea păcătoasă
Deși-i așa atrăgătoare
Deși atâți pe ea se-ndeasă
Ea duce numai la pierzare.

8/26/2000 Daniel Hozan Sacramento Ca.