Ce spune oare vântul, călătorul
C F C G
Ce spune oare vântul, călătorul, când se sfâșie printre crengi trudit
C F C Am G C
Ce taină spune-n graiul său izvorul, învolburat în muchii de granit
F C G
Ce spune mărul ce-ți umbrește drumul, cu trupul frânt de orice mână rea
C F C Am G C
Ce spune în căminul tău parfumul din trandafirii rupți de mâna ta ...
F C
Iubește! Spune roua dimineții
F C G
Și spune ea mereu prin gingășia unei flori
C F
Iubește! Căci iubirea e eternă
C G C
Și-n ea se-ascund o viață de comori
Iubește! spune tot ce-n zări palpită, iubește! spune vântul legănat,
Iubește! spune floarea cea strivită, sub talpa ta, sub pasul tău distrat.
Iubește! spune mierea din lucernă și adierea florilor de tei.
Iubește, căci iubirea e eternă și, iată, bate-n ușă vremea ei...
Iubește! spune roua dimineții și mielul blând, de mâna ta răpus.
Nu face-un singur pas pe drumul vieții, când pasul te desparte de Isus.
Nu spune-un gând ce dragoste n-aduce și nu privi de nu privești duios.
Și-abia atunci, prin șoapta noastră dulce, va suspina și va vorbi Cristos!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Vizualizări: 2117
- Export PDF: 4
- Favorită: 2
Opțiuni
