Jim Elliot ( 8 octombrie 1927 - 8 ianuarie 1956)                                                                                                

►Philip James (''Jim'') Elliot a fost un misionar-martir al zilelor noastre, a cărui moarte în 1956, împreună cu alți patru tineri, a zguduit lumea creștină. Plecaseră în Ecuador, la un trib de oameni cruzi, ce trăiau încă în epoca de piatră, dar care aveau nevoie de Evanghelia lui Hristos.   

Jim Elliot s-a născut în Portland, regiunea orașului Ontario (SUA), fiind fiul lui Fred și Clara Elliot. Fred a fost patrimoniul scoțian, iar părinții lui au fost primii care au găsit soluția să se mute în America de Nord. Părinții Clarei s-au mutat la rândul lor din Elveția la est de Washington, unde s-au ocupat de administrarea unei ferme mari. S-au întâlnit la Portland, unde Clara a studiat medicina - sectia ''chiropractica'' (știința și arta restaurării și menținerii sănătății bazată pe teoria că boala este produsa de interferența cu funcțiile nervilor), iar Fred se dedica slujirii creștine, era predicator la o biserică baptistă. Biserica a fost locul predestinat întâlnirii lor. Dupa doi ani de corespondență, ei s-au căsătorit în 1918. Robert, primul lor copil, s-a născut în 1921, în timp ce patru ani au locuit în Seattle. În anul următor s-au mutat în Portaland, Oregon, unde s-au născut ceilalți trei copii: Herbet (1924), Jim (1927) și Jane (1923). Copii familiei Elliot au mers la biserică și la Școala Duminicală, tatăl lor le citea zilnic copiilor săi din Scriptură. Jim avea doar șase ani și profesa credința în Isus, a început să împărtășească micilor săi prieteni ceea ce credea el despre mântuire.

În 1941, intrând la Liceul politehnic Benson, Jim și-a ales ca specialitate desenul tehnic. Acolo el a participat la numeroase activități, inclusiv ziarul școlii, urmând chiar o carieră în teatru. La sfârșitul liceului, cu ocazia morții președintelui Roosevelt, ''a avut la dispoziție doar câteva ceasuri să-și pregătească un mic discurs pentru întrunirea care urma să aibă loc în acea după-amiază. Meditatorul său comenta: ''A ținut cel mai frumos discurs pe care l-am auzit de la un elev - de fapt, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit vreodată''. (Ellisabeth Elliot, Umbra Celui Atotputernic, paj. 33) 

Dick Fisher era cel mai bun prieten al lui Jim Elliot. El relata astfel despre bunul său prieten: ''Eu eram înalt și slab. Jim era ceva mai scund, dar bine făcut, avea păr șaten, înfățișare aspră, fetele întorceau capul după el. Ceea ce-mi plăcea cel mai mult la el era mintea lui ascuțită. Prindea totul din zbor și înțelegea orice explicații cu multa ușurință, în vreme ce eu eram înapoia lui cu mult. Îmi explica totul în cuvinte cât se poate de simple... '' (Ellisabeth Elliot, Umbra Celui Atotputernic, paj. 33-34)

Un alt coleg de liceu, Wayne McCroskey, povestește cum președintele consiliului liceului îi impuse lui Jim să meargă la o seară de dans. Din cauza refuzului lui Jim, președintele consiliului liceului se cam pierdu cu firea. Jim și Wayne erau membri ai clubului de discuții publice, al cărui cod prevedea ca neîndeplinirea unei sarcini să fie penalizată cu excluderea din club. Președintele clubului le-a cerut să țină un discurs, dar, invitat să ia cuvântul, Jim a raspuns că nu avea nimic de spus. Președintele s-a îngrijorat, căci Jim era coloana vertebrală a clubului. Jim le făcu cunoscută poziția sa, asa cum o înțelegea el din Biblie - "un urmaș al lui Isus nu se putea implica în război sau în politică. '' 

Problema celui de-al Doilea Război Mondial a fost o neînțelegere pe care a discutat-o îndelung cu colegii și profesorii și, bineînțeles, punctele sale de vedere i-au scăzut popularitatea. La o întrunire la școală a invitat un tânăr chinez, Mun Hope. Acest tânăr a ținut o predică minunată depre păcat și judecată, în fața întregii școli. Cu toate acestea lui Jim i s-a acordat functia de vicepreședinte al clasei pentru anul de seniori.

În 1945, Jim Elliot a stydiat la Colegiul Wheaton, un colegiu privat creștin din Illinois, aici alăturându-se și unei echipe de lupte în timpul primul an de studiu. Anul următor el a refuzat o poziție din cadrul colegiului, care i-a dat un an liber de școlarizare, dar, de asemenea, un angajament de timp semnificativ și ceea ce el considera prostesc responsabilității. El nu a fost chiar complet convins de valoarea studiilor sale, având în vedere subiecte filozofice, politice și antropologie, ceea ce puteau fi distrageri în ceea ce priveste devotarea deplină pentru Dumnezeu. Dupa un semestru de note relativ scăzute, a scris părinților lui că mai important este studiul Bibliei.

În următorii ani, interesul lui Elliot era activitatea lui de misionar. S-a specializat in limba greacă, deoarece credea că acest lucru ar fi de ajutor pe câmpul de misiune cand el avea de tradus Biblia în altă limbă. Deși părinții lui ar fi dorit ca el sa rămână în America, au înțeles că Jim avea un dar special, acela de a transmite Evanghelia și celor care nu au auzit de Dumnezeu. Pentru a-și păstra corpul puternic pe câmpul de misiune a intrat intr-o echipă de lupte.

În vara anului 1947, mergând în Mexic împreună cu un prieten din facultate, Ron Harris, ai cărui părinți erau misionari acolo, Jim a stat la familia Harris șase săptămâni, unde a început să învețe spaniola. Aproape la sfârșitul șederii sale în Mexic, a fost rugat la vorbească la o întâlnire cu copii. S-a încumetat să le vorbească fără translator, deși începuse să studieze spaniola doar cu o lună în urmă.

Jim Elliot credea ca relațiile romantice distrag adesea oamenii care urmăresc voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el a devenit interesat de una din colegele lui, Ellisabeth Howard, care a fost de-asemenea sora unui coleg de cameră (David Howard). El a profitat de oportunități de a-i cunoaște bine familia. Între cei doi s-a legat o strânsă legătură de durată. Dupa finalizarea studiilor la lingvistice, J. Elliot și-a făcut pașaport și a început să-și facă planuri cu prietenul său, Bill Chaters, să plece în Ecuador în misiune. Cu toate acestea, două luni mai tarziu, Chaters îl anunță pe Jim ca și-a planificat să se căsătorească, făcând imposibil să-l însoțească pe Jim în Ecuador.

La sfârșitul anului 1951, Jim l-a întâlnit pe Pete Fleming, un absolvent de la Universitatea din Washington, cu o diplomă de filozofie. El a fost convins ca va putea fi însoțitorul lui Jim pentru misiunea din Ecuador. Între timp, Jim și-a vizitat prietenii, inclusiv si pe Ellisabeth, ca mai apoi sa se pregătească să părăsească țara. Elliot si Fleming au sosit în Ecuador pe 21 februarie 1952, cu scopul de a evangheliza indienilor din Quito.

Pe data de 8 octombrie 1953, cei doi misionari Jim și Ellisabeth(Bety) s-au căsătorit. Nunta lor a fost o simplă ceremonie civilă, care a avut loc în Quito. Prietenii lor misionari au fost singurii martori ai nunții lor. Cuplul a avut o scurtă lună de miere la Panama și Costa Rica, apoi au revenit în Ecuador. La scurt timp a venit pe lume o fetiță, Valerie Elliot, pe data de 27 februarie 1955.

J. Elliot și alti patru misionari - Ed McCully, Roger Youderian, Pete Fleming și pilotul lor, Nate Sain - zboară cu un avion, folosind un difuzor și un coș pentru a trece în jos cadouri. După câteva luni au hotărât să construiască o bază la o scurtă distanță de satul indian, de-a lungul râului Curaray pentru ai satisface pe un trib de indieni Auca (trib de indieni ''agresiv'', de-aici și numele de ''Auca''). Ei au fost conștienți de pericolul la care s-au impus și și-au luat măsuri practice de apărare. Și-au construit o casă în copac pentru adăpost și să-și dețină produsele consumabile. După câteva zile, indieni Auca, un bărbat și o femeie au ieșit din junglă peste rău. Misionarii i-au zâmbit și i-au dat cadouri și încercau să fie îndurători cu ei. Data viitoare când au luat un indian Auca, poreclit ''George'' (numele lui real era Naenkiwi) cu ei in avion, au zburat peste satul lui, iar tânărul indian le facea cu mâna indienilor lui și râdea. Încurajați de aceste întâlniri prietenoase, au început să viziteze Huaorani, fără să știe că Naenkiwi a mințit la alții despre intentiile misionarilor. Planul lui a fost de a-și întruni un grup mare de aproximativ 10 războinici Huaorani, să-l ucidă pe Elliot și pe însoțitorii lui.

Eforturile celor cinci misionari au ajuns la capăt, din păcate, pe data de 8 ianuarie 1956, când tribul de indieni Auca i-au invadat. Moartea lor a fost transmisă în întreaga lume, iar revista ''Life'' relata evenimentele exacte despre tragedia această.

Dupa decesul soțului ei, Ellisabeth Elliot (1926-1973) și celelalte soții rămase văduve a prietenilor lui Jim, au început să lucreze printre Huaroani, unde au continuat munca de evanghelizare. Ea a publicat mai tarziu două cărți: ''The life and the testament of Jim Elliot''  http ://http ://www. scribd. com/doc/148425989/Elisabeth-Eliot-Umbra-Celui-Atotputernic (de-aici puteti sa cititi online cartea! ! !)  și ''Thought Gates of Splendor'', care descriu viața și moartea soțului ei.

În 2002 a fost lansat un documentar bazat pe povestea care a fost relatată, intitulat Beyond the Gates of Splendor.

În 2003, un film muzical despre Jim Elliot, intitulat Love Above All, organizat la sala de concerte Victoria din Singapore. Acest film a fost pus in scena a doua oară în 2007, la Centrul Cultural Univarsitar.

În 2006, un film de teatru a fost lansat, intitulat End of the Spear (film subtitrat in limba romana! ! !  http ://http ://filmecrestineonline. ro/end-of-the-spear/), care relatează întâmplarea reală a întâmplărilor ce au avut loc în mijlocul tribului Auca.