Despre Desmond Doss s-au făcut ecranizări, precum „Fără arme în linia întâi”, fiind deja un erou celebru, dar esența lucrării lui este răspunsul la o dilemă de bază a vieții și eticii creștine: Este îngăduit creștinului să omoare oameni (dușmani) într-un război drept, de apărare a patriei? Adică au dreptate majoritatea creștinilor, având o bază teologică apărată și de scriitori creștini precum C. S. Lewis? Este plăcut Domnului tipul de „cavaler creștin” care apără săracii, văduvele, orfanii, fecioarele răpite, învingându-i și executându-i pe criminali în luptă dreaptă?

Povestea adevărată a lui Desmond Doss ilustrează adevărul că Domnul îi iubește și îi apără pe „cavalerii nonviolenței”.

Desmond Doss a crescut în Biserica Adventistă de ziua a șaptea, ramura reformistă și avea afișate în casă cele 10 Porunci. A avut în copilărie o experiență intensă, cu efect de cercetare a conștiinței, când l-a lovit, în joacă, pe fratele său cu o cărămidă în cap și a crezut timp de 10 minute, că l-a omorât(aveau 10 și, repectiv, 11 ani). Ca adolescent, l-a amenințat pe tatăl său(alcoolic în urma traumei primului război mondial) cu un pistol, când acesta devenise agresiv cu mama lui. Apoi, botezat fiind, a devenit un cititor pasionat și un împlinitor al Scripturii, hotărât să împlinească poruncile Domnului chiar cu prețul vieții.

În această stare spirituală, fiind un adept convins al nonviolenței, logodit fiind, s-a înrolat ca necombatant-sanitar- în rândul trupelor americane din cel de-al doilea război mondial. Însă a ajuns în fața Curții Marțiale, riscând închisoarea în timpul războiului, deoarece nu a acceptat să atingă armele. El, ca „obiector de conștiință”, putea refuza înrolarea, dar nu suporta să stea la adăpost, în timp ce alții mureau în apărarea patriei.

A fost nevoie de intervenția tatălui său, decorat in primul tăzboi mondial, la un general important, care i-a acordat decizia de a „merge fără arme în linia întâi”, ca paramedic(asistent medical de urgență) militar.

Păzit în chip miraculos de către Dumnezeu, a ajuns pe front la Haksaw-Okinawa, în ofensiva împotriva japonezilor -fanatici ai războiului. Să nu uităm că o mare parte dintre soldații japonezi aveau mentalitate de Kamikaze, nu doar piloții lor, cu fapte de vitejie gen atentatorii teroriști sinucigași.

În acel iad -la propriu, cu dinamită, bombe și aruncătoare de flăcări, din linia întâ- a rezistat Desmond fără arme! Și a reușit, cu ajutorul Domnului, să salveze 75 de camarazi răniți. După fiecare salvare, sub amenințarea japonezilor, care îi executau scurt pe răniți-se ruga din nou Domnului Isus: „Doamne, ajută-mă să mai salvez unul!”. Și îi cobora cu frânghii, de pe un fel de redută-cetățuie pe care au cucerit-o de la japonezi. A adus la infirmerie chiar și 3 soldați japonezi, dar nu au supraviețuit. Comandantul lor, în urma înfrângerii umilitoare, își făcuse hara-kiri.

Așa a devenit eroul de la Okinawa, prin non-violență și fapte de vitejie ca salvator! Așa si-a împlinit visul, ideal exprimat în fața Curții Marțiale: „În timp ce lumea se sinucide, se mutilează, eu aș dori să pun la loc o bucățică din ea!”

Și a trăit până la 87 de ani (a trecut la Domnul în 2005), ca un bătrân lucid, în timp ce atât de mulți combatanți au murit de tineri sau au înnebunit după războt... . Mare este Dumnezeul nostru!