Știm că 11 din cei 12 apostoli ai Domnului au murit ca martiri, unii fiind executați chiar în țările unde au dus mesajul Evangheliei și au pus bazele Bisericii. Dar toți au trăit un timp ca să-și vadă urmași spirituali, ucenici botezați chiar de ei și de prezbiterii așezați de aceștia. Pavel îi poruncea lui Tit să aleagă și să ungă prezbiteri-bătrâni ai Bisericii- în insula Creta. Policarp a fost un ucenic al lui Ioan care a murit ca martir, dar la o vârstă înaintată, ca și apostolul iubirii.

Îndrăznesc să afirm că doar evanghelizarea triburilor de amerindieni Auca din Ecuador a  fost la mai sângeroasă decât introducerea Scripturii în Coreea.

Chiar și istoria Bisericii Catolice Coreene este "sărată" cu perioade de prigoană.

Romano-catolicismul a fost introdus pentru prima dată în timpul dinastiei Joseon târzii. În 1603 diplomatul coreean Yi Gwang-jeong s-a întors de la Beijing, aducând mai multe cărți de teologie scrise de Matteo Ricci, un misionar iezuit trimis în China. El a început să răspândească informațiile din cărți și creștinismul a început să fie tot mai cunoscut. În 1758 regele Yeongio de Joseon a scos oficial creștinismul în afara legii declarându-l drept „practică malefică”. Credința creștină a fost tolerată din nou în 1785 de către Yi Seung-hun. Creștinii coreeni au trecut prin persecuții și greutăți.

Mulți au fost martirizați în special în timpul persecuției catolice din 1801 și de mai târziu. Dinastia Joseon a văzut noua religie ca pe o influență subversivă și a persecutat adepții săi din Coreea. Cea mai mare persecuție a fost persecuția catolicilor din 1866, când 8.000 de catolici din întreaga țară, inclusiv 9 misionari francezi, au fost uciși. Despre aceștia există și o ecranizare, în care s-au evocat chinurile fizice și morale, chiar torturile la care au fost supuși pentru a se lepăda de credință. Unii au rezistat ajungând martiri, deși știau atât de puțin despre Domnul Isus, căci erau analfabeți și cu acces limitat la textele Evangheliilor. Alții, chiar doi dintre preoții catolici iezuiți, conform filmului, s-au lepădat de credință(unul pentru că a fost șantajat cu tortura până la moarte a fraților săi, al doilea de frică). Foștii călugări apostați s-au căsătorit cu coreence văduve și numai Dumnezeu știe dacă au mai păstrat o brumă de credință în sufletele lor.

Povestea lui Robert Jermain Thomas, din Țara Galilor(Wales), care nutrea o pasiune veche pentru misiune.

Fiu al unui pastor, Robert a fost cuprins de mic de dorința de a fi misionar. Cu această viziune în minte și în inimă, a început să studieze la New College, Universitatea din Londra. Nerăbdător în timpul procesului de învățământ, și-a părăsit studiile la jumătate și a petrecut aproximativ șase luni lucrând cu un medic, având convingerea că misionarii au nevoie de cunoștințe medicale. De asemenea, a predicat de câteva ori  la capela tatălui său (unde a ținut prima predică la vârsta de 17 ani).

Doar prin intervenția prietenilor, acest tânăr impulsiv a fost dus înapoi în școală. Robert a revenit repede la studii și a absolvit în același timp cu ceilalți studenți din clasa sa, în 1863.

La scurt timp după absolvire și ordinare ca pastor, s-a îndrăgostit de Caroline Godfrey, cu aproximativ patru ani mai tânără decât el, care i-a împărtășit viziunea  pentru câmpul de misiune din Extremul Orient. După ce s-au căsătorit, el a primit o misiune de la London Missionary Society (LMS): să fie misionar în Shanghai. Când au plecat, Carrie, avertizată despre pericolele misiunii din extremul orient, a declarat hotărâtă că "vor merge și vor misiona acolo chiar cu prețul vieții".

Cuplul a ajuns la Shanghai în decembrie 1863. Neintimidat de condițiile insalubre din oraș, totuși Robert a mers la Hankow pentru a căuta o casă de închiriat mai curată, unde soția lui însărcinată să poată naște și crește în siguranță copilul. În timp ce era plecat, însă, Caroline, (care locuia cu alte familii de misionari,) a avortat și a murit.

Zdrobit de vestea morții soției sale, Robert a scris o scrisoare de demisie către LMS. „Nu mai pot scrie, durerea mea izbucnește din nou pe măsură ce rememorez detaliile”, a conchis el. „Am încredințare să mă dedic mai complet ca oricând lucrării nobile în care tocmai am intrat, dar în prezent mă simt împovărat de o durere profundă. Sunt sigur că am empatia și rugăciunile voastre  pentru ca nici o încercare, oricât de grea, să nu mă despartă de această cauză glorioasă, ci mai degrabă să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru finalul ei pașnic și rapid și să spun: „Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Domnului.”Decizia sa de a ieși din lucrarea de misiune(unde nu mai credea că a fost trimis de către Isus) a fost influențată  și de decepția provocată de LMS, pe care o considerat prea precaută în a împărtăși Evanghelia. El a plecat din Shanghai. S-a mutat mai departe la Chefoo, lângă granița cu Coreea, unde talentele sale lingvistice i-au permis să-și găsească un loc de muncă ca translator la vamă  Acolo, a luat legătura cu alți misionari, în special cu Joseph Edkins de la LMS și Alexander Williamson de la Societatea Biblică Națională.

O uşă spre Coreea se deschide

Într-o zi, Williamson l-a prezentat pe Thomas la  doi coreeni catolici care aveau cunoștințe de bază despre Hristos, dar nu aveau Biblii. A auzit de existența, în Coreea, a unei Biserici romano-catolice subterane, sub supravegherea a unsprezece preoți. Influența lor a fost foarte limitată, în ciuda interesului mare pentru oameni.

La acea vreme, Coreea era cunoscută drept „Regatul pustnic”, deoarece guvernul, de teama influenței străine, interzicea contactele cu occidentalii. Edictele afișate și proclamate pretutindeni i-au avertizat pe coreeni să evite străinii. Distribuirea literaturii străine, inclusiv a Bibliilor, era o crimă pedepsită cu moartea atât pentru distribuitor, cât și pentru destinatari.

Departe de a-l descuraja pe Thomas, această provocare i-a reaprins spiritul misionar. Cu ajutorul Societății Biblice Scoțiane, a obținut un număr mare de Biblii chinezești pentru a fi distribuite în Coreea.

Poziția lui Thomas de ofițer vamal și talentul său în învățarea limbilor i-au permis să intre în Coreea și să petreacă acolo câteva luni în 1865, învățând limba. El a descoperit că, deși coreenii erau inițial suspicioși față de străini, câțiva oameni au acceptat să ia câte o Biblie. „Deoarece aceste cărți sunt acceptate cu riscul decapitării, sau cel puțin al amenzilor și al închisorii”, a scris el într-o scrisoare, „este destul de corect să concluzionăm că posesorii doresc să le citească.”

El a plănuit o a doua călătorie în 1866, în ciuda faptului că guvernul coreean a început o persecuție acerbă a romano-catolicilor, ucigând în final cel puțin 8000 dintre ei. Thomas, care era dispus să profite de orice oportunitate de a se întoarce în Coreea, a navigat pe o navă comercială americană.

Lăsând o mică Sămânță

S-au oprit pentru scurt timp pe o insulă de-a lungul coastei Coreei, unde Robert a predicat și a distribuit Biblii. El a continuat să predice la fiecare oprire ulterioară, în timp ce nava se îndrepta spre râul Taedong.

Localnicii care se îmbarcaseră pe navă pentru a o ajuta să navigheze l-au avertizat pe căpitan că nava nu era binevenită în zonă și că apele deveneau prea puțin adânci. În ciuda acestui fapt, căpitanul a continuat până când nava a ajuns lângă Phenian. Acolo, un grup de coreeni ostili a întâlnit nava cu intenția de a o opri. Confruntat cu un pericol iminent, căpitanul a încercat să se întoarcă în ocean, dar apele se retrăseseră prea mult pentru a permite acest lucru. Au rămas blocați.

Deși nava era mult mai mare și mai înarmată decât oricare dintre bărcile locale (s-au și apărat cu puștile, în ciuda protestelor lui Thomas), au pierdut lupta. Coreenii își umpluseră  bărcile cu stuf și hârtie, le-au dat foc și le-au condus lângă nava americană. Fiind plină de praf de pușcă, nava a explodat.

Există mai multe relatăi despre cum a murit Thomas. Unii spun că ar fi murit în timpul exploziei, în timp ce alții zic că s-a înecat, după ce a înotat rănit, în timp ce arunca Biblii pe țărm(a doua variantă o susținea și Wurmbrand) Potrivit martorilor oculari, însă, el ar fi mers la țărm cu un steag alb și un braț de Biblii și a fost ucis de un soldat. Unele relatări povestesc despre un bărbat care ținea în mână o carte roșie, implorând soldații să o ia, chiar înainte de execuția lui. Majoritatea oamenilor cred că acest bărbat a fost Thomas, care este considerat primul martir protestant din Coreea.

După atac, mai multe persoane au luat Bibliile și le-au dus acasă. Câteva zile mai târziu, un edict cerea distrugerea oricărei copii a Bibliei. Majoritatea oamenilor s-au supus, cu excepția unui oficial guvernamental pe nume Pak Yong-Sik, care a decis să folosească paginile pentru a-și tapeta casa. Ani mai târziu, casa a fost cumpărată de către Choi Chi Ryang, care avea unsprezece ani la momentul morții lui Thomas și și-a amintit evenimentul. El relata că Robert Thomas afirma că "Este o comoară în această Carte". Potrivit celor mai multe relatări, versetele de pe acei pereți au fost citite de mulți vizitatori care au devenit interesați să afle mai multe și au devenit creștini în convingerile și trăirea lor.

Povestea lui Thomas a fost transmisă de generații de creștini coreeni, care îl țin la mare cinste ca pe un martir care și-a dat viața pentru a aduce Biblia în Coreea. În ciuda restricțiilor guvernamentale, creștinismul a continuat să se răspândească în toată țara. De fapt, la numai cincisprezece ani de la moartea sa, Phenianul deținea deja o comunitate creștină puternică, cu aproximativ 100 de biserici. În 1907, a devenit locul unei trezri majore. Astăzi, Biserica Memorială Robert Jermain Thomas se află lângă locul unde a murit misionarul. Dar persecuția din Coreea de Nord a fost reînnoită în timpul comunismului și continuă sub dinastia Kim (și îm timpul actual, când este adulat ca un zeu Kim Jong Um).

Astăzi, când creștinii din Coreea călătoresc în Marea Britanie, deseori își propun să viziteze Hanover, în sudul Țării Galilor, unde și-a petrecut copilăria Robert Jermain Thomas. Unii chiar se aventurează în micul oraș Rhayader, unde s-a născut în 1839. Asta pentru că Thomas este încă comemorat în Coreea ca omul care a murit pentru a introduce Bibliile în țară.

În 1865, Thomas s-a aventurat în Coreea pentru a ajuta la introducerea Bibliei în țară. Astăzi, la mai mult de 150 de ani, influența sa se simte încă clar în Coreea de Sud. Aproximativ o treime din populația sud-coreeană este creștină (conform recensământului din 2014) și un număr de coreeni sunt îngrijorați de faptul că galezii își pierd credința creștină.

Puțini din Țara Galilor au auzit de misionarul galez Robert Jermain Thomas, dar în Coreea de Sud a fost cinstit ca un erou și recunoscut ca fiind martirul care a adus creștinismul biblic în țară.