Adoniram Judson s-a născut pe 9 august 1788, în Malden, Massachusetts. A crescut într-un cămin creştin, tatăl său, un creştin convins, sperând ca fiul său să-i calce pe urme.

Dar Adoniram, un tânăr foarte inteligent, nici nu se gândea la aşa ceva.

La 19 ani a terminat Providence College şi îşi imagina că va deveni un mare orator, precum Demostene, sau un mare poet, precum Homer, fiind foarte mândru de inteligenţa sa. Nu era numai foarte ambiţios, dar a devenit şi un ateu convins, spre durerea părinţilor săi.

Într-o zi însă, Adoniram a fost lovit de moartea celui mai bun prieten al său care era ateu, convingerile sale începând să se clatine. Căutând răspunsuri la întrebările sale despre viaţă şi moarte, timp şi eternitate, tânărul sceptic s-a întors la Cuvântul lui Dumnezeu şi inima i-a fost inundată de dragostea lui Cristos.

După ce s-a convertit, s-a înscris la Seminarul Andovery, unde a citit despre lucrarea lui William Carey şi a asociaţilor săi din India. Acest lucru l-a făcut să se gândească serios la milioanele de oameni de pe întreg pământul care au nevoie de dragostea lui Isus. Dar în el se ducea o luptă teribilă, între ambiţiile fireşti şi chemarea de a fi misionar, dragostea sa pentru Isus biruind în cele din urmă.

În curând, a format un grup de tineri (printre care Samuel J. Mills Jr. , J. Richards, Luther Rice şi Gordon Hall), ca-re şi-au dedicat vieţile pentru misiune.

Pe 5 februarie 1812, Judson s-a căsătorit cu Ann Hasseltine, care a devenit cunoscută sub numele „Ann din Ava”. Următoarea zi, el şi prietenii săi au fost ordinaţi la Salem şi pe 19 februarie s-au îmbarcat pentru Calcutta.

Ajungând în India, au fost de câteva ori gata să părăsească această ţară, datorită Companiei Indiilor de Est, care se temea că activitatea misionarilor va interfera cu practicile dubioase pe care ei le aveau în comerţ.

Astfel, după o călătorie cumplită pe mare, în care Judson şi-a pierdut primul copil, au ajuns în portul Ragoon, într-un sătuc mizerabil şi primitiv, în iunie 1813.

Cu pericolul de a muri din cauza molimelor sau de mâna oficialilor birmanezi, cei doi soţi şi-au început teribila aventură.

Pentru doi ani, Adoniram a fost încarcerat într-o închisoare nevrednică nici pentru a adăposti animale, flămând, însetat şi cu multe răni. Nu exista nici o fereastră şi soarele tropical îl ardea ca într-un furnal; viermii roiau peste tot, iar temnicerul era o brută.

Cu siguranţă ar fi murit dacă n-ar fi avut parte de îngrijirea soţiei lui, care făcea mari sacrificii pentru a se strecura în apropierea celulei.

În acest timp, ea a născut o fetiţă, Maria, care s-a îmbolnăvit însă curând de variolă. Ann a fost doborâtă de multele încercări, alte femei miloase având câtva timp grijă de ea şi de copilaş. Când a fost eliberat, Adoniram şi-a găsit soţia foarte bolnavă, aproape de moarte.

Alte necazuri au urmat. În 14 ani petrecuţi în Birmania, a îngropat-o pe Ann şi pe toţi copiii săi. Dar, spunea el, „dacă n-aş fi fost sigur că fiecare necaz în plus era rânduit de o dragoste şi o milă infinită, n-aş fi supravieţuit atâtor suferinţe.”

Judson a avut două mari dorinţe. Una dintre ele a fost să traducă Biblia în birmaneză, pentru ca mulţimi de oameni pe care nu le văzuse niciodată s-o poată citi şi să audă vocea lui Dumnezeu vorbindu-le direct.

Trecând prin multe primejdii, pierzând de câteva ori manuscrisele, Adoniram a fost ajutat de Ann, ea fiind cea care a învăţat prima Siameza şi a tradus Evanghelia după Matei în această limbă.

Cea de-a doua mare pasiune a fost să conducă oamenii la cunoştinţa deplină a puterii transformatoare a lui Cristos şi să apuce să vadă 100 de convertiţi.

6 ani de străduinţe au trecut fără ca un singur suflet să fie salvat, dar în sfârşit, în 1819 nădejdea şi zelul misionarului au fost răsplătite, primul nativ creştin fiind Maung Nau.

Judson făcea dese expediţii în satele împrăştiate în jungla birmaneză, slujindu-se de o barcă. Atât de mare era dorinţa sa ca oamenii să audă Vestea Bună încât, într-o zi i-a spus unui nativ: ”Vino la biserică duminică dimineaţă şi te voi plăti!”

Prin diverse mijloace, Duhul lui Dumnezeu a lucrat şi mulţi dintre cei convertiţi au ajuns la rândul lor misionari în propriile sate.

În 1828, Judson a intrat în contact cu un trib de sălbatici din jungla îndepărtată, numit Karen. Printr-un sclav din acel trib pe care l-a cumpărat de pe pia-ţă, Vestea Bună a ajuns şi la acei sălbatici izolaţi de orice contact cu civilizaţia.

Acest sclav, criminal cunoscut (30 de crime), un tâlhar şi un om depravat, a ajuns să-l cunoască pe Cristos prin intermediul lui Adoniram Judson.

Misionarul pleda, de asemenea, pentru cauza milioanelor de oameni fără de Dumnezeu oriunde avea ocazia: pe la colegii, şcoli şi seminarii creştine. Puţini oameni au avut vreodată pasiunea şi ardoarea sa pentru oamenii pierduţi.

Prin mila lui Dumnezeu, Judson a trăit nu numai ca să vadă întreaga Biblie tradusă în birmaneză, dar şi ca să vadă mii de oameni trecând de la moarte şi întuneric la viaţă şi lumină. La moartea sa, existau 63 de biserici şi 7.000 de convertiţi.

În primăvara anului 1850, starea de sănătate a misionarului s-a înrăutăţit şi medicul l-a trimis într-un voiaj pe mare pentru a se reface.

Pe 12 aprilie 1850 însă, Adoniram Hudson şi-a dat ultima suflare şi a fost înmormântat în mare.

În toată viaţa sa, pasajul din Efeseni 3v17-19 a fost cel care l-a întărit şi l-a inspirat.

Dragostea lui Cristos i-a curăţit inima de ateism, i-a sfinţit ambiţiile, a glorificat încercările sale şi a transformat Valea Umbrelor într-un răsărit strălucitor al unei zile veşnice.

Tradus de: Mihaela Adam