1. Se-aud tot mai tare trompete ce sună;
Şi îngeri în cete, văzduhul străbat
Oceane de oameni, în şir, se adună
La tronul dreptăţii cu capul plecat.
Din faţa Celui de pe tronul domniei
Pământul şi cerul cu teamă dispar,
Se văd în picioare toţi morţii urgiei
Cu înfricoşare ‘nainte-i apar.

R1: /: Dar vai prin ce groază, durere şi plânset
Primesc mult sentinţa, strigând disperaţi,
C-au fost scrise toate şi deci după fapte,
De Cel ce-i dreptate, sunt deci, judecăţi. :/

2. A morţii sălaşuri şi moartea şi marea
Îşi dau înapoi morţii ce i-au avut,
Sunt: scalvii, stăpânii, ostaşii şi plebea
Cezarii şi regii ce-au fost în trecut.
Şi necredincioşii , toţi prigonitorii
Sutaşii, profeţii, bogăţii, atei,
Se văd îngroziţi şi-umiliţi dictatorii,
Ce-au vrut proslăvire, crezând că sunt zei.

R2: /: Şi cărţi sunt deschise, şi-a vieţii Carte
Ei sunt judecăţi după fapte pe loc
Degeaba se-nchina cerşind milă-n parte,
Oricine nu-i scris, merege-n iazul de foc. :/

3. Vai cum ar întoarce din nou timpul vieţii,
Mai toţi condamnaţii, dar e prea târziu.
Cu Deavolul, moartea, profetul miciunii,
Se-ncheie cu râul. Rămâne ce-i viu.

R1: Dar vai prin ce groază, durere şi plânset
Primesc mult sentinţă, strigând disperaţi,
C-au fost scrise toate şi deci după fapte,
De Cel ce-i dreptate, sunt deci, judecaţi.

R2: Şi cărţi sunt deschise, şi-a vieţii Carte
Ei sunt judecăţi după fapte pe loc
Degeaba se-nchina cerşind milă-n parte,
Oricine nu-i scris, merege-n iazul de foc.