Creşteţi, vă-nmulţiţi
Autor: Puiu Chibici  |  Album: Lauda mea e pentru Împăratul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Denisa.d in 22/06/2015
    12345678910 0/10 X
1. Creşte-ţi, vă-nmulţiţi şi umpleţi pământul,
Răsuna-n Eden porunca Sa,
Toate-I împlineau atunci cuvântul,
De la început aşa era.
Toate erau puse-n armonie,
Toate calea sfântă o urmau,
Creatoru-aşa a vrut să fie,
Marele şi sfântul Dumnezeu.

2. Atotziditorul, cu iubire,
Chiar după asemănarea Sa
L-a făcut pe om fiinţa vie
Să-şi arate în El slava Sa.
Şi-al Său plan aici să dăinuiască,
Dumnezeu o coastă i-a luat
O femeie să îi plămădească,
Căci El este-un Meşter minunat.

3. Să desăvârşească această taină
L-a trimis pe Fiul său Isus
Să îmbrace-a suferinţei haină,
Pe pământ să sufere nespus,
Să-şi răscumpere de-aici Mireasa
Pentru nunta ce s-a pregătit,
Să-şi prezinte cerului Aleasa
Pentru care atât a suferit.

4. Împlinind porunca cea divină,
Astăzi, cu iubire, amândoi
Aţi venit în marea Lui grădină,
Facă-Şi El lucrarea Sa în voi.
Fie-vă căminul pân' la moarte
Colţul drag şi raiul cel frumos,
Doar de bucurii să aveţi parte
De la Domnul nost' Isus Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 7714
  • Export PDF: 14
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni