1. Un cântec dulce din depărtări,
O melodie din alte zări,
Străbate cerul cel glorios
Chemarea sfântă "hai la Hristos!''
R1: O, vino azi la dragostea dintâi,
O, vino, până când amâni?
Dă-I viaţa întreagă,
Cu cerul te leagă,
Întoarce-te azi căci Isus te cheamă.
2. Atâtea şoapte te copleşesc
Şi-n neagra noapte te-nlănţuiesc,
Dar o lumină luceşte sus,
Speranţa dulce, ea e Isus.
3. Pierdut în noapte şi rătăcit
Ai fost, dar Isus te-a regăsit,
Oricât de mare e vina ta,
Ţi-a şters-o Isus la Golgota.
R2: O, vino, prietene, nu-L refuza,
Căci în curând vei regreta,
Dă-i viaţa sărmană, o, vino făr' teamă,
Întoarce-te, dar, căci Isus te cheamă.