1. Făcând, m-ai învăţat să fac,
Privind mereu la Tine,
Tăcând m-ai învăţat să tac
Ca să-nţeleg mai bine.
Cântând, m-ai învăţat să cânt
Cereasca Ta cântare,
Şi cuvântând mi-ai dat cuvânt
Cu miez şi-nflăcărare.

2. Rugându-Te m-ai învăţat
Ca să mă rog mai bine
Smerindu-mă m-ai înălțat,
Spre-a-ngenunchia ca Tine.
Răbdând, m-ai învăţat s-aştept
Cum altfel nu se poate,
Mustrând mi-ai arătat ce drept
Mă vrei să umblu-n toate.

3. Tu, numai Tu m-ai învăţat
Şi nimenea altcine,
Tot ce-am primit şi tot ce-am dat
A fost doar de la Tine.
În flăcări numai am privit
Ce faţă strălucită,
Au toți acei ce și-au trăit
Credința neclintită.

4. /: Dar numa-n ceruri voi vedea
Ce veşnică cunună
Şi strălucire va gusta
Umblarea împreună. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 239.
Autor text: Traian Dorz.