Dacă nu aș fi decât țărână
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 7  |  Tematica: Diverse
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi
1. Dacă nu aș fi decât țărână,
Decât bulgări răscoliți de vânt
/: Niciodată, Doamne, pentru mine
N-ai fi coborât pe-acest pământ. :/

R: Dar Tu m-ai zidit
Și mi-ai dăruit
Chipul Tău:
De aceea ai venit!

2. Dacă nu aș fi decât un abur,
Dacă nu aș fi decât un vis,
/: Niciodată, Doamne, pentru mine
N-ai fi coborât din Paradis. :/

3. Dacă nu-aș fi decât un înger,
Dacă nu aș fi decât o stea,
/: Niciodată, Doamne, pentru mine,
N-ai fi plâns în cer de jalea mea :/

4. Astfel dar, ce taină-ai pus în mine,
Dacă Tu, Isuse Dumnezeu,
/: Ai luat un trup de suferință
Și-ai venit să mori, de dragul meu? :/

R2: Căci Tu m-ai zidit
Și mi-ai dăruit
Chipul Tău.
- De-aceea ai venit.

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 89.
Autor text: Costache Ioanid


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23323
  • Export PDF: 111
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni