1. La tronul îndurării Tale
Mă plec cu-adâncă sfiiciune,
Că nu-s viteazul demn de luptă,
Sunt numai răni și slăbiciune.
Și n-am nimic ca să mă laud,
N-am brațul tare și-ncercat
Iar pașii mei nu mai aleargă
Cum alergau când m-ai chemat.

R1: În nesfârșita-Ți îndurare,
O rază sfântă de-ai găsi
Să-mi întărești nădejdea slabă,
Pe calea Ta să pot fugi.
O, Doamne, dă-ne Tu puterea
Sub mari poveri să nu cădem
Și chiar în noaptea cea mai neagră,
Pe Tine, Soare să Te-avem.

2. Dar oare nu în slăbiciune
Poți Tu minuni înfăptui?
Și nu chiar apele din Mara
Le poți, Tu, Doamne, îndulci?
Mi-e inima împovărată,
Adesea drumul e prea greu,
Părinte-al bucuriei mele,
Ascultă Tu necazul meu!

3. Sublim Ți-e glasul, ca o harpă,
Ce melodii în vorba Ta!
O, miluiește-mă, Părinte,
Sunt fiul Tău, nu mă lăsa!
Ești călăuza veșniciei
Și adăpost din veac în veac,
Învață-mă să merg sub cruce
Și-nvață-mă răbdând să tac.

C: Dar știu că vine ziua noastră,
Atunci când Te vei arăta,
Părinte-al suferinței mele,
Rămâi Tu bucuria mea!