1. Doamne, Tu mi-ai dat iertare,
De păcat m-ai curăţit
Și credinţa mea în Tine
Creşte azi şi creşte mâine, însutit.
R1: /:M-ai scos din întunecime,
Noi veşminte Tu mi-ai dat
Și, cu vocea Ta duioasă,
Pace mi-ai adus în casă, ne-ncetat. :/
2. Mi-ai dat binecuvântarea
Ce-am dorit-o atât de mult,
Mi-ai şters multele-mi păcate,
Și de-atuncea, ca un frate, Te ascult.
R2: /:Bunătatea Ta, Isuse,
Vreau acum să-Ți răsplătesc;
Cred în Tine cu tărie,
Să-mi fii frate-n veşnicie, îmi doresc. :/
3. Îmi croiesc acuma calea
Către Tine, către Rai.
Tu să-mi dai înţelepciune
Și mult har în rugăciune, Tu să-mi dai.
R3: /:Să mă rog pentru cei care
Nu te ştiu sau nu te vor.
Și să să le aduc aminte
Ale Bibliei cuvinte, până mor. :/
4. Tu să-mi dai putere, Doamne,
Să vorbesc mereu la cei
Ce-au uitat că au un Tată,
Vreau să-i poți numi odată fiii Tăi.
R4: /:Şi de-oi reuşi-n iubire
Către Tine să le-o îndrept,
Te rog, Doamne, cu-ndurare
Pune-i pe a Ta cărare, încet, încet. :/