1. Când pe cerul vieţii mele norii negri-au năvălit
Ascunzându-mi astfel bolta cea senină,
Mi-am întors atunci privirea spre zenit şi-n infinit
Am zărit o dulce rază de lumină.

R: De aceea vin să mă-nchin şi să ţin
Către cer stindardul Vieţii
Până-n zorii dimineţii
Când la cer mă vei chema;
Să-Ţi mulţumesc, să-Ţi slujesc şi să cresc
În a Ta asemănare,
Să se vadă tot mai tare
Chipul Tău în viaţa mea.

2. Când ispitele cumplite m-au cuprins în lupta grea
Clătinându-mă-n văpaie sau furtună,
Chiar de nu-Ţi simţeam suspinul Tu mi-ai fost alăturea
Căci Tu şti că sunt o mână de ţărână.

3. Când pe calea-nsingurării eu păşeam îndurerat
Rătăcind stingher prin munţii-ngrijorării,
Pe cărarea deznădejdii harul Tău s-a arătat
Şi-am văzut dulceaţa binecuvântării.

4. Când privirile trufaşe se-ndreptau asupra mea
Judecând a mea purtare cu osândă,
Chiar de-a fost înaintarea-anevoioasă-n clipa rea
Tu mi-ai fost sfătuitor cu vocea-Ţi blândă.