1. De ce suntem închiși, când este libertate?
De ce suntem zgârciți, când le avem pe toate?
De ce ne împărțim, când suntem împreună?
De ce nu ne iubim, când Domnul ne adună?

R1: Mi-e dor de părtășia, cu frații ce-am avut,
Mi-e dor să simt fiorul, ca la-nceput.
Mi-e dor de tot ce-i sfânt, mi-e dor de ce-i curat,
De ce-i Dumnezeiesc, și-adevărat!

2. De ce ne dezbinăm, în trupul Lui Hristos?
De ce lovim cu piatra, în cel căzut de jos?
De ce nu mai simțim, cu cei de lângă noi?
De ce iubirea scade, și suntem tot mai goi?

R2: Mi-e dor de cântarea, cântată cu Har,
Mi-e dor de rugăciunea plină de jar!
Mi-e dor de Tine, Doamne, mi-e dor de veșnicii,
Mi-e dor să-Ți aud glasul, când Vei veni!

3. De ce nu renunțăm, la forme și tradiții?
De ce nu mai slujim, și vrem doar funcții?
De ce ne credem sfinți, care mai de care?
De ce vopsim rugina, chiar și-n adunare?

R3: Mila și-ndurarea, Doamne o chemam,
Iartă-ne pe toți, Te rugam!
Dă-ne-o Haină nouă, și-o inimă aleasă,
Să cinăm apoi, cu Tine la masă!