1. Un suspin adânc Mă prinde,
Și vă spun cu-atâta greu:
/: Unul dintre voi Mă vinde :/
Doamne, nu cumva sunt eu?

R1: Iată ceasul suferinței,
Voi să vă rugați mereu.
Însă, vai, de cel cu-arginţii!
/: Doamne, nu cumva sunt eu? :/

2. Voi sunteţi ca piatra rară,
Numai unu-i asmodeu!
/: Suflet rânduit să piară :/
Doamne, nu cumva sunt eu?

R2: Voi aveţi comori bogate,
Însă el, vrăjmaşul Meu,
Astăzi le-a pierdut pe toate,
/: Doamne, nu cumva sunt eu? :/

3. Astfel în amurgul rece,
Murmura Isus cu greu.
/: Și spuneau toți doisprezece: :/
Doamne, nu cumva sunt eu?

R3: Deci şi noi, când El ne spune,
Că-ntre noi e-un fariseu,
Să şoptim în rugăciune:
/: Doamne, nu cumva sunt eu? :/

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 295.
Autor text: Costache Ioanid