1. Când paharu-i mai amar,
Tu-mi găteşti din nou un har.
Nu-i povară, ci-i comoară,
Mai uşoară, spre altar;
Suferinţa, nevoinţa,
Și-umilinţa, când răsar!
Să mă-ncredinţezi,
când suspin, când suspin,
Isuse, că Tu mă veghezi,
mai deplin, mai deplin!

2. Când urcuşu-mi pare greu,
Aripi noi îmi creşti mereu...
Nu-i cădere, ci-i putere,
În durere, când smerit!
Rabd lovire, și-asuprire,
Și-njosire, liniştit.
Să mă-nvredniceşti,
tot mai blând, tot mai blând,
Isuse, Să Te'nalţ cum eşti
orişicând, orişicând.

3. Când de toţi sunt alungat,
Tu-mi eşti mai apropiat...
Alinare, uşurare,
Și-ndurare, simt mereu,
Când de Tine, prin suspine,
Leg mai bine, duhul meu!
Să-mi arăţi deplin.
voia Ta, voia Ta,
Isuse, să pot să-Ți închin
viaţa mea, viaţa mea!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 326.