1. Ca un tren ne pare viaţa,
Ne trezim în el mergând
Fără să ne dăm noi seama
Unde ne-am urcat şi când.
Mulți copii voioși se urcă. .
Câți în drum n-am întâlnit? !
Iar câte-un bătrân coboară
Singur, trist și istovit.

R: Mai lasă, Doamne, -n al vieții tren
Cerescul har,
Mai las'o cercetare
Să știm cine suntem!
Iar dacă drumul vieții e-n jos
Si fără rost,
Tu îndreaptă-ne cărarea
Și pașii cu folos!

2. Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până când să ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii. .
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

3. Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună-n gara VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

4. Ca un tren ne pare viața,
Ne trezim în el mergând
Fără să ne dăm noi seama
Unde ne-am urcat și când.
Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?