1. Din valea plângerii cu dor
Privesc spre zările senine.
Te chem, o, Bunule Păstor,
Să vii și să mă iei la Tine!
R: Spre ceruri se-ndreaptă gândul meu,
Spre țară sfântă și curată.
Cu Domnul, cu Dumnezeul meu
Acolo vreau s-ajung odată
2. N-am adunat aicea jos
O pământească bogăție,
Dar am în ceruri prin Hristos
Viață pentru veșnicie.
3. Acum, când lupta-i tot mai grea
Și cel rău vrea să ne doboare
Mai dă-ne din puterea Ta,
Revars-o peste fiecare!
4. Să ne găsești pe toți veghind
În dragoste și unitate,
Spre țară sfântă 'naintând,
Biruitori să fim în toate.