1. Unde mi-ați fost curate mâini,
Când vă puteați nălța fierbinte,
De ce v-ați odihnit atunci,
Când era vremea rugii sfinte?

2. Unde mi-ați fost, voi, ochi curati,
Cu lacrimile calde oare,
De ce-ați dormit când trebuia,
S-aduceți jertfa sfințitoare?

3. Unde mi-ai fost tu grai aprins,
Cu-nmlădieri înduioșate,
De ce-ai tăcut când trebuiau,
Mărturisiri nemaiuitate?

4. Unde mi-ați fost pași hotărâți,
Cu urme-adânci și strălucite,
Când trebuia să fiți pe munți,
Croind cărări neprihănite?

5. Unde mi-ai fost iubirea mea,
Cea hotărâtă și-alipită,
De ce-ai zăcut chiar când era,
Cea mai de neuitat clipită?

6. Unde-ai fost duh al meu smerit,
Unde-ai fost râvna mea frumoasă?
De ce-ați tăcut, de ce-ați dormit,
Când Domnul mi-a intrat în casă?

I: Cântarea Harului, volumul 5, cântarea 251.
Autor text: Traian Dorz.