I. La început a fost Cuvântul
Și Cuvântul s-a-ntrupat,
Aducând lumină lumii
Și salvarea din păcat.
1. Se aude-un cor de îngeri, lăudând pe Dumnezeu,
Că s-a întrupat Mesia, Salvatorul tău și-al meu.
El, Lumina din Lumină, Dumnezeu din Dumnezeu,
A venit s-aduca pace, în sufletul tău și-al meu.
R. /: S-a născut Emanuel, un Prunc Sfânt, venit din cer,
E a lumii Salvator, Sfetnic bun, Mântuitor. : /
2. Să răsune vestea bună pentru omul păcătos,
Că s-a dat din cer salvarea, prin Domnul Isus Hristos.
Doar un nume e sub ceruri, Numele Isus Hristos,
Doar prin El avem salvarea, o, ce Nume Glorios.
C. Ne-nchinăm, cu bucurie, Domnului Hristos,
A venit din nemurire și a fost victorios.
O, ce mare bucurie că e Dumnezeu cu noi,
Să răsune vestea bună, până-n ziua de apoi.