1. Mă răcorești din când în când
În nopți de chin și jale,
Când îmi trimiți susurul blând
Și umbra aripilor Tale.
Când strig, suspin și gem, și plâng
Și aproape-s disperat,
Tu-mi spui: "Eu lacrimile-ți strâng,
Mergi înainte, Eu nu te-am uitat!"

2. Simt oasele cum mi se frâng
Și rănile cumplit mă dor,
Pe zi ce trece mă tot sting,
O greu e, Doamne, în cuptor.
Ce mult aș vrea să Te ating
Ca femeia din vechime,
Și de a Ta haină să mă prind
Și să Te rog rămâi cu mine.

3. Sunt singur, Doamne și-s lovit
Și aproape toți mă părăsesc,
Chiar mulți din cei ce i-am iubit
Plini de dispreț azi mă privesc.
Rămai, Isus, Te rog frumos
Mai stai puțin cu mine,
Rămai, Păstorule milos,
Eașa de bine lângă Tine.

4. Eu știu că toate se vor sfârși
Când soarele dreptății,
Din nou pe cer va răsări
În zorii sfinți ai dimineții.
Ajută-mă, când s'a sfârși
Acest cuptor ce m-a-ncercat,
Să pot, o, Doamne a străluci
Atunci ca aurul curat.

5. Să strig ca David bucuros,
S-audă tot Sionul,
"Trăiască stânca mea Hristos,
În veci de veci, trăiască Domnul!"
Să cânt ca Moise în trecut
Cântarea biruinței,
Căci Tu, o, Doamne mi-ai fost scut
În n ceasul greu al suferinței.

6. Să-Ți cânt cântarea Ta Isus
Ce mi-ai trimis-o aici în vale,
Sa-Ți cânt o Soare făr’ apus
Mărire Ție Osanale.
Să-Ți mulțumesc și-aici și-n cer
Și să Te laud o veșnicie,
Că n-ai îngăduit să pier
Ci m-ai făcut o harfă vie.

7. Dar pân-atunci nu mă lăsa
Să ard fără speranță,
Ci ține-mă în mâna Ta
Cu tine-s doar în siguranță.
Căci n-am sub soare apărător
Mai bun, mai sfânt, mai tare,
Decât pe Tine care-mi ești
Speranța vie de salvare.

I: Cântarea 205, volumul Lauda mea e pentru Împăratul de Puiu Chibici.