1. M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
Că pot din patul meu singur să mă ridic
Nu sunt mai bun ca alții, dar ești îndurător
Și vreau cu bucurie un MULȚUMESC să-Ți zic!
R: M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
În ochi mi-ai dat lumină și pot ca să privesc
Să văd un soare dulce ce luminează zarea
Cu fericire-n suflet, Doamne-ți mulțumesc!
2. M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
Cu grai încă pe buze să pot ca să vorbesc
Să-nalț și azi cântări, ce te slăvesc pe Tine
Plin de recunoștință azi vin să-ți mulțumesc
R: M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
Să aud cum păsărele la geam îmi ciripesc
Le-ascult în trilul lor, cum Ție îți cântă, Doamne
Mă minunez de ele și vreau să-Ți mulțumesc
3. M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
Cu pace pe deplin, deși în jur vuiesc
Veștile cumplite, ce răspândesc doar teamă
Mai mult ca niciodată, Isus îți mulțumesc
R: M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
Mă ții cu bunătate în harul Tău ceresc
Ce aș putea să-Ți dau, când toate-s de la Tine
O, Dumnezeule bun, decât să-Ți mulțumesc!
R: M-ai binecuvântat și-n dimineața aceasta
În ochi mi-ai dat lumină și pot ca să privesc
Să văd un soare dulce ce luminează zarea
Cu fericire-n suflet, Doamne-ți mulțumesc!