1. Din necaz și suferință ruga mi-am ‘nălțat
înspre cer cu umilință și-am fost ascultat.
Căci la capătul puterii, deznădăjduit,
când credeam că-s dat uitării, Domnul mi-a vorbit:
Nu te îndoi, căci răul veșnic nu-i stăpân,
ci când încercarea vine,
totdeauna lângă tine, credincios rămân!
/: Nu ești singur niciodată
cât de greu ar fi.
Chiar și-n nopaptea-ntunecată,
iubitor, cerescul Tată, te va ocroti. :/

2. A secat din nou pârâul, pietrele-au crăpat,
a pierit în holde grâul, iarba s-a uscat.
Sunt învins de slăbiciune, unde să mai plec?
Voi pieri ca un tăciune, în pustiul sec.
Dar aceeași voce blândă, dulcele ecou,
se-auzea din depărtare,
Domnul plin de îndurare, mi-a vorbit din nou:
/: Eu pot să deschid izvoare,
dorul tău îl știu.
Corbii-ți vor aduce pâine
pentru ziua cea de mâine, chiar și în pustiu :/

3. Flăcări mari mistuitoare, iasă din cuptor.
Ca un val din depărtare, simt furia lor.
Nu pot ocoli altarul, flăcările cresc.
Simt sub tălpi fierbinte jarul și mă îngrozesc.
Dar aceeași voce blândă, dulcele ecou,
se-auzea în depărtare,
Domnul plin de îndurare, mi-a vorbit din nou:
/: Nu ești singur niciodată,
când treci prin cuptor,
căci din slava minunată,
Dumnezeu, cerescul Tată-ți vine-n ajutor :/