1. Dintre câte mâini loviră
un obraz de plâns udat
numai mâna Ta Isuse
să-l mângâie s-a aflat.
2. Numai glasul Tău Isuse
să-l mângâie s-a găsit,
numai ochii Tăi cu mila
și blândețe m-au privit.
3. Numai calda Ta iubire
S-a plecat spre starea mea,
numai dulcea Ta blândețe
inima mi-o mângâia.
4. Când eram în suferință
și mă chinuiam în munci
nu mai pot uita Isuse
cât m-ai mângâiat atunci!
5. Și mă-ntreb privind la cruce
ce anume s-ar găsi,
și ce oare-ar fi pe lume
să ne poată despărți?