1. De câte ori în grea-ncercare, când erai trist și părăsit,
Tu ai strigat spre Cel ce poate durerea ta a liniști?
De câte ori în grea-ncercare tu ai privit spre cer plângând?
Când părăsit ai fost de oameni, când valul te-a acoperit.

R: Domnul, Domnul înspre tine a privit;
Domnul, Domnul, în necaz te-a însoțit.

2. De câte ori înfrânt căzuta-i, plângând cu fața la pământ,
Și-n disperarea ta crezuta-i căci tot ce ai tu ai pierdut?
Credința ta e-n încercare, nădejdea ce te-a însoțit
Atâția ani pe cale; credeai că toate le-ai pierdut...

3. Dezamăgit ai fost de oameni, de prietenii ce i-ai iubit,
Și în necazul tău cu toții pe tine-atunci te-au părăsit.
Dar Domnul care este veșnic, din cer, de sus, jos a privit
Și mâna Și-a întins spre tine; El nicicând nu te-a părăsit.