1. Bolnavă sunt de-o boală fără leac,
Suspin şi plâng şi nu ştiu ce să fac.
Familia m-a părăsit şi banii toţi i-am cheltuit
Cu doctorii ce nu m-au vindecat.

2. De 12 ani sufăr mereu
Şi nimeni nu-mi alină chinul greu.
Nici lacrimi nu mi-au mai rămas, aştept să vin-al morţii ceas,
Îndură-te de mine, Dumnezeu!

3. De-odat-aud mulţime de oameni pe drum
Şi-n mijlocul lor un profet văd acum.
„Isuse, Isuse” îl strigă toţi în cor.
De El se-ating toţi orbii şi şchiopii şi ologii,
Cei ce zăceau odată în pragul Sinagogii.
„Isuse, Isuse”, îl strigă iar cu dor.

4. Cine-I acesta? Cine-I Isus?
De ce-L urmează lumea? Ce are El de spus?
Cine-I acesta cu chip de Dumnezeu?
Şi-o voce îmi răspunde: „El e Medicul tău”.

5. Atunci simţi-i în piept un dor nestăvilit
Şi fără să-mi dau seama după El am pornit.
O, cât de mult aş vrea de El să m-ating!
Nu-s vrednică, o ştiu, să-i spun al meu necaz,
Nu-s vrednică să-mi şteargă lacrima de pe-obraz.
De poala hainei Lui mi-e de-ajuns să m-ating.
Mulţimea zgomotoasă pe Isus îl urma,
Fiecare să-L vadă nespus îşi dorea,
Dar parcă şi-n mine un foc nou s-a aprins.
Cu greu prin mulţime m-apropiu mereu,
S-ajung tot mai aproape, acesta-i gândul meu.
De poala hainei Lui, în sfârşit, eu m-am atins.

6. Dar ce minune? Ce fior ciudat?
O mare putere în mine-a intrat,
Izvorul de sânge pe loc a secat.
Acum ştiu prea bine: Isus, Isus, Isus m-a vindecat!

7. „Cine s-a atins de Mine”? Atunci Isus a-ntrebat.
Cu teamă-n privire, dar pace în suflet
`Naintea Lui m-am aruncat.
“Îndrăzneşte fiică”, îmi spuse. „Credinţa ta te-a mântuit.
/: Acum du-te-n pace şi fii fericită
Spunând tuturor ce-ai primit” :/