1. Chiar cei aleşi sunt ispitiţi să cadă,
În vremurile grele de apoi,
/: Dă ochilor trezire ca să vadă,
lsuse că Tu eşti mereu cu noi! :/

2. Şi-n inimi toarnă linişte deplină,
Și-avânt şi har în greul Tău război,
/: Să ştim adânc, că-n tot ce-o fi să vină,
Mai alipit, mai viu eşti lângă noi! :/

3. Când urlă valurile spumegânde,
de necredinţă, ură şi nevoi,
/: Adu-ne-aminte-ndemnurile blânde,
Ce ni Ie-ai dat spunând că eşti cu noi! :/

4. Şi nu lăsa durerea şi-oboseala,
Să ne târască-n negrul lor şuvoi,
Ci iartă-ne slăbia şi greșala,
Și-ncredinţează-ne că ești cu noi!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 234.