1. A fost cândva un staul
Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci...
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.

2. O rază de lumină
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopţile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred se ridicau bureţi.

3. Dar într-o noapte îngeri
Cântară la zenit
Şi parcă, printre stele,
O stea a răsărit...
Şi, nu ştiu cum, deodată
veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.

4. Zburară liliecii
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus...
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea... un Prunc...

5. Cântați, cântați voi, îngeri,
Păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Şi pentru-a câta oară –
Slăviţi pe Dumnezeu! ?
Căci Pruncul e acelaşi,
Și staulul... sunt eu.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 148.
Autor text: Costache Ioanid