1. Cui s-a dat aripi - să zboare,
Spre 'nălţimile luminii,
Să nu mai rămână-n locul,
Unde cresc, în voie, spinii.

2. Cui s-a dat urechi - s-audă,
Glasul tainelor divine,
Care pot să deie viaţa,
Fericirilor depline.

3. Cui s-a dat harul vederii,
Să privească mai cucernic,
Bunătatea şi-adevărul,
Dumnezeului Puternic.

4. Cui s-a dat înţelepciunea,
Duhului, neîngrădită,
S-o aducă-n slujba păcii,
Și-a unirii mult dorită.

5. Cui s-a dat inimă nouă,
Ruptă din Divinul Soare,
S-o păstreze pe altarul,
Dragostei mistuitoare.

6. Fericit e-acela, Doamne,
Care pune-n slujba-Ți toate,
Darurile ce-n fiinţa-i,
De la Tine i-au fost date!

I: Cântarile Harului, volumul 2, cântarea 159.