1. Ce taină-adâncă e credinţa! ...
Ea nu pătrunde-n orişicine,
Dar când în suflet ia fiinţă,
Îl schimbă-n frumuseţi divine.

R: Ce ne-nţeles, ce ne-nţeles,
E Dumnezeu în sfântu-I har
Din veşnicii El ne-a ales,
Spre veşnicii fără hotar.

2. Ce fericire fără seamăn!
Neasemuită-i bucuria!
Cine-a gustat această mană,
S-a-mpărtășit cu veșnicia.

3. Căci Dumnezeu Atotputernic,
Vrea chipul Său să-l ai în tine,
De-acum ce ai în viaţă-i veşnic:
Ai preţul tainelor divine.

4. Tu, cel ales, cel pus deoparte,
Ce zid e-n juru-ţi, de-ocrotire!
Căci tot ce e promis în Carte,
E pentru tine-nfăptuire.

5. De-aceea dă-te cu credinţă,
Întreg lui Dumnezeu Preasfântul,
Căci în lăuntrica-ţi fiinţă,
Unit e Cerul cu pământul.

I: Cântarile Harului, volumul 2, cântarea 169.