Isuse, scumpă vocea Ta
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Volumul 2  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de AdinaPop in 15/03/2023
    12345678910 0/10 X
1. /: Isuse, scumpă vocea Ta, :/
Mă însoţeşte orişiunde,
/: De-ar mângâia ori de-ar mustra, :/
De fericire mă pătrunde.

2. /: Că doar acela-i mângâiat, :/
Ce stă-n preasfânta-Ți părtăşie,
/: Iar când adâncu-i e-ntristat, :/
Tu-l copleșești cu bucurie.

3. /: Şi iarăşi ştiu că pedepseşti, :/
Cu glasu-Ți ca o adiere,
/: Doar pe acela ce-l iubeşti, :/
Pedeapsa Ta e mângâiere.

4. /: Sunt fericit Isuse sfânt, :/
Că Tu-mi eşti Călăuza vie,
/: Cu glasul Tău, azi pe pământ, :/
Mă-ndrumi spre sfânta-mpărăție.

5. /: Acolo unde voi cânta, :/
Făpturii cea de farmec plină,
/: Ce nevăzută mă-ndruma, :/
Prin bezna lumii, spre lumină.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 175.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 343
  • Export PDF: 41
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni