Încrede-te-n Lumină
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Volumul 2  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de AdinaPop in 21/03/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Încrede-te-n Lumină chiar dacă-ţi arde-amar,
Paragini cangrenate din putredul hotar,
Și las' să-ţi răscolească prin tot ce ai ascuns,
Ea arde numai bezna pe unde ţi-a pătruns.

2. Încredete-n Dreptate, cu-atât mai mult cu cât,
Condamnă şi la tine ce-i veşted şi urât,
Pe cumpăna ei sfântă, aşează-ţi ceas cu ceas,
Tot ce împarţi la alţii prin faptă şi prin glas.

3. Încrede-te puternic în Adevăr oricând,
Dar şi mai mult în clipa când mustri necruţând.
Nu-i lepăda-ndrumarea şi nu-l strâmba voit,
Căci tot ce El condamnă e putred şi greşit.

4. Încrede-te-n iubire, chiar dacă numai plâns,
Și numai jale-ţi pare pe urma ei c-ai strâns.
Căci unde-i arde rugul rămâne loc sfinţit,
Desţelenit şi vrednic spre rod desăvârşit.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 217.
Autor text: Traian Dorz.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 335
  • Export PDF: 27
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni