1. O, nu-i de-ajuns credinţei
Că m-am predat cândva,
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.

R1: O, nu-i de-ajuns nădejdii
Că m-am predat să lupt,
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare, ne-ntrerupt.

2. O, nu-i de-ajuns iubirii
Că ei m-am dăruit,
Ci vasul meu s-o poarte
Mai rodnic si sfinţit.

R2: Şi din adâncul vieţii,
Spre ardere de tot,
Tot răul ce e-n mine,
Și binele să-l scot.

3. În setea nemaistinsă,
De-nalt şi de frumos,
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.

R3: Să mai păstrez în mine,
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării,
Promisă-n legământ.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 147.
Autor text: Traian Dorz.