Psalmul 030
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Psalmilor  |  Tematica: Biblia
Resursa adaugata de Corneliu_Bujorean in 28/03/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe
1. ¹ Te-nalţ, Doamne, pururi căci m-ai ridicat,
Pe vrăjmaşi să râdă, Tu nu i-ai lăsat!
² Am strigat spre Tine Doamne-ndurător,
Tu m-ai scos din groapă, n-ai lăsat să mor!

2. ³ Sufletul meu, Doamne, din mormânt l-ai scos
M-ai adus la viaţă, dintre morţi de jos.
⁴ Domnului cântaţi-I voi cei preaiubiţi,
Și măritu-I Nume pururea-L măriţi!

3. ⁵ Căci o clipă ţine doar mânia Sa,
Îndurarea-I însă toată viaţa ta!
Seara vine plânsul chinului amar,
Dimineaţa vine veselia iar!

4. ⁶ Când eram în bine, îmi ziceam aşa:
Niciodată-n viaţă nu m-aş clătina,
⁷ Căci pe-un munte tare m-ai fost aşezat,
Dar Ţi-ai ascuns Faţa şi m-am tulburat.

5. ⁸ Doamne, către Tine, m-am rugat zicând:
⁹ Ce câştigi Tu, oare de-aş muri curând,
Poate să Te laude ţărâna de jos,
Poate ea să spună cât eşti credincios?

6. ¹⁰ Doamne-ascultă, Doamne, fii îndurător,
Și mi-ajută, Doamne, că-s făr de-ajutor,
¹¹ Și Tu-n veselie plânsul mi-ai schimbat
Dezlegându-mi jalea Tu m-ai bucurat!

7. ¹² Pentru ca şi duhul şi inima mea
Pururea să-Ţi cânte, mute să nu stea!
Doamne, Domnul Slavei, eu cât voi trăi,
Pururea pe Tine Te voi preamări!

I: Cântările Psalmilor, psalmul 30.
Autor text: Traian Dorz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 747
  • Export PDF: 40
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni