1. O, fraţii mei, vi-e greu urcând,
Adesea suspinaţi pe drum,
Dar sus credinţa, în curând
Veţi fi uitat c-aţi plâns acum.
Când, cu întregul suflet plin
De bucurie veţi cânta,
Într-un nemaisfârşit senin,
/: Nici veţi gândi c-aţi plâns cândva. :/
2. Când ale voastre cruci, smeriți
Le veţi lăsa lângă Isus,
Din mâna Lui o să-i primiţi
Cununa slavei făr-apus.
Când ochii voştri plânşi şi grei
Vedea-vor faţa lui Hristos,
Întreaga lacrimă din ei
/: Va şterge-o mâna Lui, duios. :/
3. Când faţa plină de ocări
Răbdate pentru EI, trăind,
Primi-va-n veşnice cântări
Sărutul slavei strălucind,
Când fruntea-n veci vă va purta
Podoaba Numelui Său sfânt,
O, cine-ar mai simţi cândva
/: C-a plâns o clipă pe pământ! :/
I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 267.