Dacă cerul mi-ar da taina
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 3  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CostacheDav in 07/04/2023
    12345678910 0/10 X
1. Dacă cerul mi-ar da taina
Adevărului divin
Și mi-ar cere-n schimb ca plată
Să nu-l spun, ci doar să-l ţin,
Aş respinge-o şi-aş rămâne
Mai degrabă rătăcit,
Decât cu-adevăru-n suflet,
Dar cu glasul amuţit.

2. Dacă mi s-ar da iubirea
Dar nepreţuit şi sfânt -
Și mi-ar spune: "Nimănuia
Să n-o dărui pe pământ,”
N-aş primi-o, şi-aş rămâne
Fără flacăra-i de har,
Decât s-o păstrez în suflet
Ca pe-o jertfă, făr-altar.

3. Dacă mi s-ar da tot cerul,
Dar să nu vorbesc de el,
Ci să ţin doar pentru mine
Harurile-i fel de fel,
N-aş primi. Ci-aş vrea, Isuse
Mai degrabă-n veci să pier.
Pildă doar Te am pe Tine:
Nici Tu n-ai vrut singur cer.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 286.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 332
  • Export PDF: 39
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni