1. În zadar e cerul sus,
pentru ochii care nu-s;
în zadar e largul tot,
pentru paşii ce nu pot.
În zadar e nehotar,
pentru duhul fără har.
Alţii aur sfânt culeg,
ei primesc şi nu-nţeleg.

2. Dar spre cel duhovnicesc
toate sunt cuvânt ceresc.
Curăţiei lui s-arat'
limpezimi nemăsurat.
Rugăciunii-i vin şi-i vin
revărsările divin
şi sfinţenia-i veşmânt
pentru câte nici nu sunt.

3. E Biserica-n Hristos
cum e ceru-n ape jos,
veşnicia e-n Acum
cum e nesfârşirea-n drum.
Slava cerului e sus,
Dumnezeul-Om, Isus,
şi-a pământului mereu
este omul - Dumnezeu.

4. Dar Hristos nu-i sus sau jos
cum e-n duhul credincios,
nici lumina-n soare nu-i
cum e înăuntrul lui,
când privirile-l desprind,
dinăuntru strălucind,
de nu-i cer de nici un fel,
între Dumnezeu și el.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 319.