1. Să fiu ca un vulcan ce clocoteşte,
cu lavă de-adevăr şi de iubire,
/: şi-n răbufnirea mea dumnezeieşte,
să pot topi orice nelegiuire. :/

2. În urmă crească-apoi sămânţa vieţii,
cu roade dulci şi binecuvântate,
/: ca roua cea curată-a dimineţii,
să-nviorez făpturiIe-apăsate. :/

3. Să fiu ca un vulcan care-şi ridică
coloana de lumină-n înălţime.
/: Cum el de nimeni n-are nici o frică,
aşa să port lumina prin mulţime. :/

4. O, Doamne, umple-mă mereu cu lava
cea sfântă-a adevărului din Tine.
/: şi răbufnind, să ard prin lume pleava
minciunii şi-a urzelilor străine. :/

5. Şi ca vulcanul, ce nu ţine seamă,
de laudă, de hulă, sau ocară,
/: aşa să fiu când slujba Ta mă cheamă,
ne-nfrânt şi liberat de-orice povară. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 356.