1. În trecerea grăbită prin lumea către veci,
fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde mergi.
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
fă-ţi timp să poţi cu milă să le alini trecând,
Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis;
fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor.
Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
fă-ţi timp pe-un munte seara stând singur să te rogi.
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.
/: Fă-ţi timp, fă-ţi timp, o, nu uita, fă-ţi timp! :/

2. În trecerea grăbită prin lume către veci,
fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci.
Fă-ţi timp să stai de-aproape cu-ai tăi iubiţi voios,
fă-ţi timp să fii şi-al casei şi-n slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumseţea din tot ce e curat,
fă-ţi timp, că eşti de taine şi lumi înconjurat.
Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai, fă-ţi timp căci toate-acestea au inimă şi grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi, fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul preţ.
Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi
comoara risipită a vieţii n-o mai strângi.
/: Fă-ţi timp, fă-ţi timp, o, nu uita. fă-ţi timp. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 265
Autor text: Traian Dorz și Nicolae Moldoveanu