1. Ochii pironiţi spre ce-o să vie,
prin credinţă necurmat s-avem,
să păstrăm mereu-mereu nădejdea tot mai vie
spre aceea ce vom fi - nu ce suntem.
S-alipim iubirea noastră-ntreagă
de Isus, ce-ntâi El ne-a iubit,
prin trăirea noastră să-nțeleagă
cât de mult şi-adânc ne-am dăruit.

R: Chiar dureri când ne încearcă viaţa,
şi ne brăzdează faţa,
e harul Tău, Isuse, ne-nţeles şi plin.
Focul lor e sfântă curăţire.
Şi-adânca umilire
e înălţarea spre un cer tot mai senin.

2. Să nu obosim când trecem marea
şi să nu privim la valul greu,
Stâlpul cel de foc cuprinde toată-toată zarea,
să 'nălţăm spre El privirea tot mereu.
S-alipim credinţa noastră-ntreagă,
de Isus, slăvitul Stâlp de foc,
prin trăirea noastră să-nţeleagă,
că doar El ni-e fericitul Loc.

3. Nu mai este mult şi-a crucii cale
va ajunge Ţărmul minunat,
ce cântări vor fi atunci, ce sfinte osanale,
în Ierusalimul nou străluminat!
S-alipim nădejdea noastră-ntreagă
de Isus, Biruitorul sfânt,
prin trăirea noastră să-nţeleagă,
că păstrăm preasfântu-I Legământ.

I: Cântările Harului, Volumul 4, cântarea 105