Mereu mă chemi
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 7  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alina83e in 13/05/2023
    12345678910 0/10 X
1. Mereu mă chemi, mereu mă-ndemni
ca să rămân în Tine,
/: Mântuitorul meu iubit, :/
/: că-n Tine-am orice bine. :/

R: În Tine, în Tine,
Isuse-am orice bine.

2. În Tine am al vieţii har,
În Tine bucuria,
/: În Tine pacea mi-e veşmânt :/
/: şi soare veşnicia. :/

3. În Tine, adevăru-ntreg
deplin mă copleseşte,
/: şi-a Ta iubire-n jarul ei :/
/: ființa mi-o topeşte. :/

4. În Tine sunt curat şi sfânt.
şi dezlegat de lume,
/: În Tine cerul minunat :/
/: îl pot pricepe cum e. :/

5. Mereu mă chemi, mereu mă-ndemni
ca să rămân în Tine
/: și vreau Mântuitorul meu :/
/: s-ascult cum se cuvine! :/

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 381.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 179
  • Export PDF: 26
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni