1. Ieşi din Sodomă, fugi spre munţi
şi lasă-a scârbei turmă
oricâte-ar trebui să-nfrunţi
să nu-ţi priveşti în urmă.
Ieşi din cetate, sui voios
pe-a Golgotei cărare,
a suferi lângă Hristos
e harul cel mai mare.
2. Ieşi din grămadă, mergi curat
pe urmele sfinţite,
fă tot ce-i drept şi-adevărat
oricum ți-ar fi plătite.
Ieşi din mulţimea ce stă jos
şi seamănă într-una
să nu stai până când Hristos
nu-ți va găti cununa.
3. Ieşi din tăcere, ieşi din laţ,
din tot ce nu te lasă
după Hristos şi după fraţi
ieşi pân-ajungi Acasă.
Ieşi tu, că dacă mergi voios
curat pe-a slavei cale,
ieşi-vor şi-alţii ne-ndoios
cinstind urmele tale.
I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 163.
Autor text: Traian Dorz