1. Aici, pe sfânta Temelie
Hristos și viul Său Cuvânt,
/: vreau să zidesc, ce-ar fi să vie,
nu-mi va opri al meu avânt. :/
R: Isus Hristos,
Tu-mi ești avântul luminos.
2. Aici, pe Vatra cea divină,
Hristos și felul Lui de-a fi,
/: zidesc Cetatea de lumină.
Nimic nu poate-a mă opri. :/
3. Aici, pe Stânca-nveșnicită,
Hristos - Eternul Adevăr,
/: zidesc credința neclintită.
Nu dau-napoi nici cât un păr. :/
4. Aici, pe Jertfa ispășirii
Hristos - nemaisfârșitul Har,
/: zidesc deplinul fericirii
spre slava Lui fără hotar. :/
I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 32.