Ajută-mi să nu pot
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 7  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alina83e in 21/05/2023
    12345678910 0/10 X
1. Ajută-mi să nu pot să vreau,
decât ce vrei Tu, Domnul meu,
/: preasfântă voia Ta, deplin
să-mi fie pe-altar, mereu. :/

2. În mâna Ta, un vas sfințit
să fiu așa cum Tu mă vrei,
/: ca-n lucrul Tău, în orice timp
Tu să mă lași, Tu să mă iei. :/

3. Să nu Te-nduioșezi, o, nu,
când cer ceva ce Ți-e străin,
/: nu m-asculta, chiar dac-ar fi
să trec prin cel mai negru chin. :/

4. Ci voia Ta să Ți-o-mplinești
în mine mai desăvârșit.
/: și-așa să mă călăuzești,
ca-n toate Tu să fii slăvit. :/

5. Primește rugăciunea mea,
Atotputernic Dumnezeu,
/: și-ajută-mi să nu pot să vreau,
decât ce Tu voiești, mereu. :/

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 62.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 637
  • Export PDF: 38
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni