1. O daltă e Cuvântul,
iar inima-i o stâncă,
de mii de ori loveşte
şi tot nu cade încă.
Ci numa-nţelepciunea
iubirii e în stare
să poată pân-la urmă
ca stânca s-o doboare.
R: O, fiecare suflet
cu altul nu-i la fel,
nimic decât iubirea
n-ajunge pân-la el.
2. Un plug este Cuvântul
iar inima-i o glie,
de mii de ori o ară
şi ea-i mereu pustie.
Ci numai asudarea
iubirii izbutește
să scoată rod de unde
în veac nimic n-ar creşte.
3. O sabie-i Cuvântul,
iar inima-i cetate,
de mii de ori împunge
şi-adesea n-o străbate.
Ci numai stăruința
iubirii dac-ajunge,
ades cu ani de lacrimi
Şi jertfe-a o străpunge.
I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 125.
Autor text: Traian Dorz