1. Isuse, Domnul meu,
cu Tine zbor mereu,
spre-un cer mai luminos,
mai sfânt și mai frumos.
Cu Tine-s neînfrânt,
când trec prin ger și vânt
și biruința Ta
mi-o dai, să-Ți pot cânta.
R: Spre lume când privesc,
nădejdea-mi ofilesc
și temeri mă cuprind
spre ea când mă întind.
Dar când privesc în sus,
spre Tine, scump Isus.
mă umplu iar și iar
C-un și mai mare har.
2. Isuse, Domn Preasfânt,
Cu Tine, pe pâmânt,
am raiul fericit,
chiar când suspin lovit.
Cu Tine trec senin
prin lupte mari și chin.
și-ajung biruitor.
În sfântul Viitor.
3. Isuse, Domn slăvit,
cu Tine sunt sfințit
și-n lucrul Tău curat
m-ai binecuvântat.
Cu Tine-ntruna-mi crești
puteri dumnezeiești.
să-nving și să rodesc
și-n veac să Te slăvesc.
I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 167.