1. Bunătatea-Ți minunată,
Dumnezeul nostru sfânt,
ne adăpostește-ntruna
de primejdii pe pământ.
Mâna ei alinătoare
toarnă-n răni balsam ceresc,
și zidește-n noi statornic
un avânt mai tineresc.

2. Bunătatea-Ți nepătrunsă,
ca un soare la zenit,
ne lumină, ne-ncălzește
și la dus și la venit.
Ochii ei asupra noastră
sunt mereu neadormiți,
ca să ne ajute-n grabă
când suntem primejduiți.

3. Bunătatea-Ți neînfrântă,
În al luptelor șuvoi
ne-ntărește și ne toarnă
biruință sfântă-n noi.
Duhul ei puternic poartă
pașii noștri ne-ncetat
spre urcușul veșniciei,
fericiți cu-adevărat.

4. Bunătatea-Ți veșnic plină
cu-nsorite haruri noi,
le revarsă neoprite
toate numai peste noi.
Slavă Ție, Domn al Slavei
pentru bunătatea Ta,
veșnicia nesfârșită
bunătatea-Ți vom cânta.

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 179.